On

Avocat penal in Cluj langa tine

Posted by MartinSeze

Avocat Cluj azi? Rolul avocatului: În exercitarea dreptului la apărare recunoscut şi garantat de Constituţia României, republicată, de lege, de pactele şi de tratatele la care România este parte, avocatul are dreptul şi obligaţia de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru realizarea liberului acces la justiţie, pentru un proces echitabil şi soluţionat într-un termen rezonabil, indiferent de natura cauzei sau de calitatea părţilor. În exercitarea profesiei, avocatul nu poate fi supus niciunei restricţii, presiuni, constrângeri sau intimidări din partea autorităţilor sau instituţiilor publice ori a altor persoane fizice sau persoane juridice. Libertatea şi independenţa avocatului sunt garantate de lege. Cititi multe informatii in plus pe site-ul avocat Cluj. Urmărire penală : Urmărirea penală, reprezintă prima fază a procesului penal și constă în activitatea desfăşurată de organele de urmărire penală pentru strângerea şi verificarea probelor cu privire la existenţa infracţiunii, la identificarea ei.

Traficul de droguri este considerat o infracțiune contra sănătății publice și este sancționat atât de Codul penal, în art. 386 și următoarele, cât și de legi speciale. Astfel, atât traficul de droguri cât și deținerea în vederea consumului propriu sunt privite ca fiind infracțiuni, astfel cum sunt prevăzute de textul legii 143/2000. Definiții și noțiuni: Potrivit legii mai sus menționate, termenii și expresiile folosite în cadrul procedurilor judiciare care au ca obiect traficul de droguri au următorul sens: substanţe aflate sub control naţional – drogurile şi precursorii înscrişi în tabelele-anexă nr. I-IV care fac parte integrantă din prezenta lege; tabelele pot fi modificate prin ordonanţă de urgenţă a Guvernului, prin înscrierea unei noi plante sau substanţe, prin radierea unei plante sau substanţe ori prin transferarea acestora dintr-un tabel în altul, la propunerea ministrului sănătăţii.

Constituirea unui grup infracţional organizat: Dacă persoana care a săvârşit una dintre faptele prevăzute în alin. (1)-(3) înlesneşte, în cursul urmăririi penale, aflarea adevărului şi tragerea la răspundere penală a unuia sau mai multor membri ai unui grup infracţional organizat, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumătate. Prin grup infracţional organizat se înţelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp şi pentru a acţiona în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni.

Avocatul persoanei vătămate, al părţii civile sau al părţii responsabile civilmente are dreptul prevăzut la art. 92 alin. (8) din Codul de procedură penală (dreptul de a beneficia de timpul şi înlesnirile necesare pentru pregătirea şi realizarea unei apărări efective) [art. 93 alin. (2) din Codul de procedură penală] Pe tot parcursul procesului penal, avocatul părţilor şi al subiecţilor procesuali principali are dreptul de a solicita consultarea dosarului, acest drept neputând fi exercitat şi nici restrâns în mod abuziv. [art. 94 alin. (1) din Codul de procedură penală] Consultarea dosarului presupune dreptul de a studia actele acestuia, dreptul de a nota date sau informaţii din dosar, precum şi de a obţine fotocopii pe cheltuiala clientului. [art. 94 alin. (2) din Codul de procedură penală]. Cititi multe detalii suplimentare pe site-ul avocatripan.ro.